Recent, îl văzusem pe Dan Voiculescu în timp ce dădea un interviu pentru ştirile de la antena 1, şi ca orice om cu mintea întreagă la cap, care vede acelaşi lucru de enşpe mii de ori, m-am întrebat: oare acest personaj a fost vreodată pus într-o imagine nefavorabilă la televiziunea pe care o conduce? Eu sincer nu am avut ocazia să văd un astfel de lucru, iar prea curând nu mă aştept să se întâmple. De ce nu se vorbeşte despre el ca şi despre ceilalţi politicieni? nu pot să concep că un om cu un astfel de trecut, poate să reprezinte perfecţiunea politicului, sau poate nu-şi permit pupincuriştii să dea cu bâta-n baltă, probabil că o fi periculos să râcâi un fost securist.
Vinovaţii fără vină
5 MarRuşine organelor române pentru ceea ce au făcut cu tinerii (Noii Golani) care au protestat în faţa biroului comunistului Iliescu. A fost dureros de evident cine au fost cei care s-au manifestat huliganic, însă din păcate , în scumpa nostră ţară încă adie o briză subtilă de practici securiste, iar dreptul de a-ţi exprima opiniile este călcat în picioare de autorităţiile abilitate să te protejeze. Sunt oripilat de ce se întâmplă în România, am ajuns să vedem scene care te fac să vomiţi la propriu, trăiesc cu impresia că suntem o ţară din lumea a treia, nedezvoltată, unde respectarea drepturilor omului se face doar pe hârtie. Au ajuns lingăii ăia să pună etichete, aceşti flămânzi de bani, care au furat România în draci, pe timpul când Iliescu era la putere. Îi tolerăm de prea mult timp pe aceşti comunişti nesimţiţi, jandarmeria ar trebui să mai privească odată înregistrările de la locul faptei şi să ia la întrebări pe adevăraţii vinovaţi.
Oricum trebuie sa mulţumesc antenelor lui Voiculescu, pentru “obiectivitatea” de care au dat dovadă în difuzarea ştirii.
Slugi la pachet
28 IanDinu Patriciu ar vrea să cumpere Antena 3 de la securistul Voiculescu, cel puţin asta susţine Talpeş, mare lucru ai fi tentat să spui, ce nu se vinde şi ce nu se cumpără în ziua de azi? dar eu stau şi mă întreb, ce o să se întâmple cu lingăii, cu marii noştri circari de televizor, se vor adapta noului material anal? eu mă îndoiesc că nu vor face faţă, doar sunt profesionişti şi în plus, nu te poţi pune cu mentalitatea călită a unor pupincurişti dependenţi. Şi ca lucrurile să fie mai palpitante , s-ar părea că şi mucosul de Ciutacu va fi nevoit să-şi schimbe terenul de joacă, deoarece şi Antena 2 ar fi inclusă în planurile de vânzare, însă de data asta unui alt păpuşar. Vorba aia, care e de fapt a mea: alţi bani, alte principii, altă doctrină, alte minciuni, alt cur de lins.
Leprele comuniste din Romania!
12 Dec Tara asta din pacate inca pute a comunism,unul dintre oamenii de caracter care a luptat si dupa revolutie impotriva acestui sistem pentru a scoate adevarul la suprafata a murit acum cateva zile,a lasat in urma o Romanie slabita, confuza si vulnerabila.Reteaua vechilor securisti isi ingroasa randurile pe zi ce trece cu noi recruti, mai ales din randul jurnalistilor,este imposibil sa nu-ti sara in ochi slugarnicia de care dau dovada cu atata fidelitate,obsesiva uneori, cativa dintre oamenii de presa. Trist dar adevarat, in Romania sfarsitului de an 2008 nu a disparut intoxicarea si propaganda tipic bolsevica,totul se rezuma la bani si la putere, la minciuna si la tradare.Din umbra, mogulii nostri preaiubiti, acesti creatori si crescatori de lepre ,manipuleaza si conduc dupa bunul plac,sunt niste papusari moderni cu indemanari si practici comuniste care nu au demnitate, nu au onoare, nu au scrupule, sunt pur si simplu niste masinarii de ucis vise.Cat timp exista papusi, se vor gasi si indivizi care sa le manipuleze.
PS: Fuck them all.
Blogul lui Mircea Badea a murit!
10 Dec Este adevarat,s-a dus pe copca blogul lui Badea, fapt care nu ti-ar fi trecut prin cap acum cateva zile, cand se autoslavea precum un narcisist autentic.Sunt curios care este motivul pentru care a facut acest gest,si-a dat oare seama ca nu exista chiar asa multi oameni care sa-l simpatizeze? sau marelui analist politic nu i-a iesit pasenta.DA,se intampla si la case mai mari,chiar vorbeam acum cateva zile despre cei ca el.La faza asta s-a comportat ca un adevarat politician,s-a dat in barci cateva zile dupa care s-a scufundat subit.Scufundare placuta!

Sfat: Daca incepi o treaba, ori o duci pana la capat ori nu te mai bagi in seama.




Comentarii recente